ebm-papst Automotive & Drives Romania SRL

Grupul ebm papst este lider mondial inovator pe piață în producția de motoare electrice și ventilatoare.

Ne-am început activitatea în Oradea în decembrie 2017 cu o echipă locală mică de 17 angajați. În decembrie 2018 aveam 140 de angajați; în decembrie 2019 aveam în echipă 309 colegi; un an mai târziu, în decembrie 2020, eram deja 372 iar acum suntem 450.

Investițiile noastre în Oradea se ridică până în prezent la 16,5 milioane de euro. Fiind o companie de familie, avem o strategie pe termen lung și un plan de dezvoltare multianual de investiții pe care până acum am reușit să îl realizăm. De la înființarea companiei în Oradea în noiembrie 2017, în fiecare an ne-am extins spațiile și capacitățile de producție deținute.

Momentele cheie în dezvoltarea companiei în Oradea au fost: preluarea primei clădiri în aprilie 2018 și începerea producției de motoare destinate sistemelor de intralogistică și industriilor medicală și de automatizări industriale în iunie 2018; preluarea celei de-a doua clădiri în aprilie 2019 și începerea în iulie 2019 a producției de ventilatoare și pompe electrice destinate industriei auto. Odată cu preluarea celei de-a treia clădiri în aprilie 2020 deținem în Oradea o suprafață construită de 17.600 mp.

În mai puțin de patru ani am ajuns la o cifră de afaceri de aproape 60 de milioane de euro.

În Oradea producem în acest moment peste 170 de tipuri de motoare și ventilatoare electrice pentru zeci de clienți din diverse industrii (intralogistică, medicală, auto) de pe toate continentele.

Deși avem dimensiunile unei companii multinaționale, am păstrat toate avantajele unei companii germane de familie și funcționăm după aceleași principii de bază simple și sănătoase. Asigurăm locuri de muncă stabile, într-un mediu de lucru curat și sigur. Relațiile noastre de muncă se bazează pe respect și comunicare.

Denumirea Societatii: Ebm-Papst Automotive & Drives Romania S.R.L.

Forma juridica: Societate cu Raspundere Limitata

Sediul social: Oradea, Calea Borșului nr. 28 B, Clădirea C5 și Zona A și Zona B Clădirea C2, Județul Bihor

Numarul de inmatriculare in Registrul Comertului: J05/2870/2017

Codul Unic de Inregistrare: RO38458677

Capitalul social subscris si varsat: 14.088.900 RON

Politica de avertizare la nivelul EBM PAPST